VIDEO TransCodăești, drumul care îți taie respirația! Astăzi, are loc recepția lotului 3 din drumul strategic
Este de o frumusețe rară, șerpuind printre văi și dealuri domoale, cu peisaje sălbatice, neatinse de mâna omului. Vorbim de lotul 3 al drumului strategic care pleacă din DN 15D, zona Mărășeni, continuă prin Zăpodeni, Dănești, Codăești și ajunge în DN 24 Vaslui-Iași.
Un tronson de 33 de kilometri, executați impecabil de drumarii de la Nomis 2003, cu semnalizări rutiere, poduri și podețe noi, șanțuri betonate, trotuare, care a schimbat fața satelor străbătute de panglica de asfalt.

TransCodăești, cum îi spun cei din comunele prin care trece acest drum, are parte de perisaje excepționale. Veți întâlni pe aici baraje de acumulare, stâni, case tradiționale, eoliene, priveliști extrem de atractive, drumul șerpuind pe vârfurile dealurilor, inclusiv prin satul lui Emil Racoviță.


Astăzi, CJ Vaslui, alături de cei care au realizat acest drum extraordinar, drumarii de la Nomis 2003, vor face recepția la TransCodăești.
Vă lăsăm să admirați frumusețea acestei secțiuni din drumul strategic județean, un video realizat de Consiliul Județean.
VIDEO LOTUL 3 DRUMUL STRATEGIC










