Categories: NaționalSocial

Transportatorii vasluieni se pregătesc de proteste! Blocaje la transportul gratuit al elevilor din județ!

NEMULȚUMIRI… Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) anunță că transportatorii de mărfuri se pregătesc de proteste de amploare generate de impozitarea diurnei ca venit salarial.

„Contrar celor discutate cu reprezentanții Guvernului la întâlnirea organizată cu patronatele din transporturi, în urmă cu două săptămâni, clarificarea aspectelor ce țin de interpretarea eronată a unor definiții din legislația în materie, a fost brusc uitată de către Ministrul Finanțelor. Controalele ANAF pe aceasta temă, sunt în plină desfășurare, iar abuzurile legate de interpretări, se amplifică de la o zi la alta”,

anunță FORT.

Alte subiecte care nemulțumesc transportatorii din județul Vaslui vor fi puse pe tapet, în cadrul protestelor.

„Transportul gratuit al elevilor este blocat de birocrație și legislație haotică. Ramâne aceeași veșnică întrebare: Cine plătește?

Transportul ilicit de persoane zburdă în continuare prin frontiere, fără ca cei platiți din bani publici, pentru a aplica legea, să iși facă datoria. Asigurările venite de la Domnul Ministru Vela au rămas “în aer”.

În continuare, firmele cu intârzieri la plata datoriilor către stat nu beneficiază de sprijinul de 41,5 % pentru angajații pe care i-au reincadrat în activitate, contrar discuțiilor dintre guvern și reprezentanții patronatelor din transporturi.

Din cauza raportului corpului de control al Ministrului Transporturilor pe tema examinărilor personalului din transporturi ce concură la siguranța rutieră, obținerea și reînoirea atestatelor profesionale, nu se mai poate face din cauza refuzului angajatilor MT de a mai participa la examene”,

mai anunță transportatorii.
Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

10 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

14 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

15 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

15 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago