Categories: JudiciarLocal

Trei ceasuri de lux urmau să ajungă la Chișinău! Polițiștii de frontieră de la Albița au confiscat ceasurile!

VIGILENȚI… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, asupra căruia au descoperit trei ceasuri inscripționate cu numele unor firme consacrate în domeniu, nedeclarate la intrarea în țară.

În data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru a intra în țară, A.N., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 43 de ani, conducând un autocar înmatriculat în R. Moldova, cursă regulată pe ruta Chișinău-Timișoara.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale lui A.N., trei ceasuri având inscripționate numele unor firme consacrate în confecționarea de ceasuri de lux.

Cu privire la bunurile descoperite, acesta a declarat că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii ceasurilor, în vederea confiscării și expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, subcomisar de poliție Irina Mirică.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

10 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago