Trei copii, alături de mama lor, au văzut MOARTEA cu ochii! Accident grav, produs într-o curbă, la Valea Grecului!

Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale și echipaje specializate la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Huși, drumul spre Valea Grecului (în punctul cunoscut Valea lui Ivan), pe DE 581. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, un adult și trei copii minori. La fața locului au fost trimise și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat, cele patru persoane aflate în interior fiind deja evacuate. O fată în vârstă de 12 ani a suferit traumatisme la membrele superioare și inferioare, o fetiță în vârstă de trei ani are un traumatism la cap, iar un băiat în vârstă de 14 ani a suferit o fractură de claviculă.

Conducătoarea auto nu a necesitat îngrijiri medicale, dar a fost transportată împreună cu cei trei copii minori la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși. Circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de polițiști.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago