Troița de la răscrucea a trei sate, în comuna Zăpodeni. Ieri a fost sfințită!

0
854

GEST CREȘTINESC… Ieșind din satul Ciofeni, spre satele Dobroslovești și Telejna, ajungi la o răscruce, într-un loc de pe deal, în care se întâlnesc toate drumurile. Un preot din comună, Marian Tanase, trecând pe acolo, în drum spre parohia sa, a avut o idee extraordinară. Ce-ar fi dacă, pe deal, în afara celor trei sate, la răscrucea de drumuri, s-ar face o troiță?

troita rascruce ciofeni 1 1

Prima discuție despre troiță a fost începută în urmă cu trei ani. Încetul cu încetul, din donațiile credincioșilor și cu ajutorul Primăriei, troița a fost înălțată, spre mulțumirea sutelor de credincioși din cele trei sate.

Și, ce moment ar fi fost mai potrivit pentru sfințire decât Ziua Crucii, o mare sărbătoare ortodoxă? Ieri, de Ziua Crucii, un sobor de cinci preoți, alături de primarul Ionel Chiratcu, a oficiat o slujbă de sfințire a troiței.

„Mi s-a părut un lucru extraordinar, să realizăm troița la o întretăiere de drumuri, care seamănă cu o cruce. Dumnezeu ne-a ajutat și am finalizat troița”, a spus părintele Tanase, care a mulțumit primăriei pentru ajutorul dat prin betonarea soclului, dar și celelalte lucrări din zonă.

troita rascruce ciofeni 2 1

„Suntem bucuroși că am ajutat la această troiță, în câteva zile vom termina și troița din Telejna, pentru toți credincioșii comunei”,

a spus primarul Zăpodeniului, Ionel Chiratcu.

Prezent la eveniment, președintele CJ Vaslui a dorit mult succes copiilor din cele trei sate, având în vedere că a început noul an școlar.

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019