Actualitate

Tupeist ordinar! Un individ din Oșești a fost prins noaptea, pe străzile din Negrești! Beat, individul nu avea permis, iar numerele de înmatriculare erau furate!

Sâmbătă, 10 decembrie, după miezul nopții, un echipaj al Poliției Orașului Negrești aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gării a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care se deplasa prin această zonă. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, încercând să își asigure scăparea.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu autospeciala de poliție, până în zona intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Unirii, unde autoturismul a acroșat un scuar stradal și a fost avariat.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 28 de ani, din localitatea Buda, comuna Oșești, a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru efectuarea de cercetări.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetările efectuate, s-a mai stabilit și că placuțele cu numerele de înmatriculare aparțin unui alt autoturim, proprietatea unui bărbat din comuna Zăpodeni, autoturismul condus și depistat nefiind înmatriculat pe teritoriul statului român.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”,” conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de inmatriculare.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

9 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

13 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

14 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

14 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago