ULTIMA ORĂ Conacul Elenei Cuza, de la Solești, va fi preluat de Primăria Solești

0
2664




După zeci de ani, în care a zăcut în părăsire, fiind la un pas de prăbușirea completă, conacul Elenei Doamna, din satul Solești, primește o nouă șansă la existență.









De data aceasta, ne-a anunțat doamna Mona Bujor, primărița comunei Solești, vorbim de o preluare cu acte a clădirii, aflată într-o stare totală de degradare, urmând ca, mai apoi, să se găsească fonduri de la autoritățile județene, de la Guvern sau de la UE, pentru a readuce clădirea la strălucirea de odinioară. 

Meritul este, în principal, al doamnei Bujor, primărița comunei Solești, cea care a ținut legătura cu moștenitorii fostei familii Solescu Rosetti, cea care a deținut conacul.

”În urma discuției purtate marți cu avocatul proprietarilor, am ajuns la un numitor comun: noi să le predăm conacul, terenul aferent și celelalte suprafețe de teren care se află în imediata vecinătate a conacului, iar cel mai important lucru decis după discuția noastră a fost că noi, Primăria, predăm către moștenitori, iar ei la rândul lor ne vor vinde nouă, adică vom fi primii cumpărători, pentru a deveni proprietarii acestui conac”, a spus doamna Bujor, în cadrul unei conferințe de presă, susținută exact în zona acestui obiectiv important din istoria românilor.

Primăria Solești își dorește să acceseze fonduri europene, pentru a începe reabilitarea clădirii, care, la final, ar urma să devină un muzeu de importanță națională.

”Mi-aș dori ca, prin acel program, să avem aici, la conac, o anexă, unde toate oficialitățile care vor veni în județul Vaslui să vină aici, în acest loc încărcat de istorie. Este un proiect de suflet al meu, neavând proprietatea clădirii nu am putut accesa fonduri pentru reabilitarea lui.

În schimb, am putut, cu acceptul familiei Rosetti, a moștenitorilor, care au donat clădirea bisericii către comunitatea locală, din imediata vecinătate, să reabilităm complexul mortuar, cu fonduri externe”, a completat doamna Bujor.

Primăria Solești a făcut o expertiză a clădirii, din care a reieșit că valoarea de piață este situată undeva la 50.000 de euro, bani pe care autoritatea locală îi va plăti în săptămânile următoare. Restul de sume solicitate de moștenitori, până la 200.000 de dolari, vor fi plătiți cu sprijinul CJ Vaslui, printr-un parteneriat public-privat sau direct de la Ministerul Cultelor.

”Este un moment important, pentru că, de-a lungul vremii, au fost multe discuții legate de conacul de la Solești. Vom vedea cum vor decurge discuțiile, cu oferta noastră și oferta familiei. Dreptul de preempțiune este un pas înainte”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, prezent la Solești.

Conacul a fost construit în 1827 de familia Rosetti Solescu în stil neoclasic, cu elemente specifice moldovenești. După căsătoria dintre Elena Rosetti şi Alexandru Ioan Cuza, moşia trece în proprietatea celor doi.

Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, îşi doarme somnul de veci, din 1909, în biserica din curtea conacului de la Soleşti.

De altfel, aici a avut loc în anul 1844 cununia religioasă a Elenei Rosetti cu Alexandru Ioan Cuza, pe atunci preşedinte al Judecătoriei Ţinutului Covurlui, localitate care se află acum în judeţul Galaţi.

GALERIE FOTO CONAC ELENA CUZA