Categories: Stirile Vasluianul

Un bărbat din Fruntișeni conducea ca un zmeu, prin Bârlad, deși nu avea permis! Era și amețit la volan!

În urmă cu trei zile, polițiștii Biroului Rutier Bârlad, din cadrul Poliției Municipale, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Bârlad, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Fruntișeni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago