Eveniment

Un bătăuș din comuna Vulturești și-a călcat în picioare concubina! Deși avea ordin de restricție, individul a atacat-o din nou pe femeie!

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Vulturești, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, tâlhărie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În seara zilei de 1 mai, la ora 20.13, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna Vulturești, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către concubin, în seara respectivă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au stabilit că, la data de 1 mai, ora 20.00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat, în vârstă de 53 de ani, din aceeași localitate, ar fi agresat-o pe concubina sa, lovind-o cu picioarele la nivelul toracelui.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști, în urma agresiunilor, victima a suferit leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Totodată, bărbatul ar fi sustras, prin folosirea violenței, de la concubina sa, mai multe bijuterii. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 5.000 de lei și a fost recuperat în proporție de 80%.

Polițiștii negreșteni au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minim 10 metri față de concubină și față de reședința acesteia.

Ulterior, în noaptea de 1/2 mai 2023, bărbatul cercetat ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa și ar fi încercat să se apropie de concubină.

La data de 6 mai 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

Ulterior, la data de 7 mai 2023, bărbatul cercetat a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Reamintim:

 Emiterea unui ordin de protecţie provizoriu presupune, pentru o periodă de 5 zile, impunerea uneia ori mai multor obligaţii sau interdicţii față de agresor, după cum urmează:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

ÎNCĂLCAREA ORICĂREIA DINTRE MĂSURILE DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU CONSTITUIE INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

16 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

20 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

21 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

21 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

21 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago