Un bătăuș din Gârceni a fost arestat, și-a agresat fiica minoră! Individul avea ordin de restricție!
FĂRĂ SUFLET… Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.
La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din comuna Gârceni, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a încălcat ordinul de protecție.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 21 noiembrie, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de instanța de judecată la data de 2 noiembrie, și ar fi pătruns în locuința din care fusese evacuat pentru o perioadă de 6 luni, agresând-o fizic pe fiica sa minoră.
Având în vedere faptul că acesta avea cunoștință despre obligațiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanță de 100 metri față de fosta soție și de locuința acesteia, bărbatul a încălcat cu bună știință ordinul de protecție.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de ieri acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă.










