Un brand important din Vaslui, modernizare cu fonduri UE. ”Modernizăm în totalitate abatorul și secția de producție”, spune dr. Cornel Țicău, manager general Tivas

0
2872

Brandul de suflet al vasluienilor, Tivas, un important producător pe piata produselor din carne din zona Moldovei, înființat în primii ani de după Revoluție, la Vaslui, va suferi o importantă transformare. Managerul general al companiei, dr. Cornel Țicău, ne-a spus că o mai veche dorință a sa, aceea de a moderniza abatorul și secția de producție a preparatelor din carne, este pe punctul de a se împlini.





”Am accesat un proiect european, în valoare de 600.000 de euro, pe baza căruia vom schimba toate utilajele din interior, vom moderniza lanțul frigorific și ne vom dota cu noi mașini de transport carne și produse din carne. Este un proiect ambițios care, spunem noi, va conduce și la o creștere a calității preparatelor produse sub brandul Tivas, iar cei care vor vedea primii schimbarea vor fi clienții noștri, din județul Vaslui, și nu numai”, a explicat dr. Țicău.

Dr. Cornel ȚICĂU, Manager general Tivas Vaslui

Pasul viitor, spune managerul Tivas, va fi montarea de panouri fotovoltaice pe clădirea secției de preparate, după modernizarea completă a secției și dotarea cu echipamente de ultimă generație, pentru a scădea costurile uriașe cu energia electrică. Pentru proiectul de 600.000 de euro, noile echipamente vor sosi în lunile iulie și august, atunci când vor fi și montate în fabrică.

Nu este singura veste bună pe care dr. Țicău o are pentru vasluieni. Odată cu preluarea acestui brand de grupul Sidela, de la Murgeni, vasluienii au putut observa în galantare calitatea deosebită a cărnii de porc provenite din fermele situate în apropierea Murgeniului. La aceste ferme, a spus domnia-sa, a început un amplu proces de modernizare și dublare a capacităților de reproducție și creștere, astfel ca, în maxim doi ani, la Murgeni să fie efective de 16.000 de capete de porci și o modrnă fermă cu 850-900 de scroafe.

”Mai am ceva de spus pentru vasluieni. Brandul Tivas a păstrat și merge în continuare pe vechile rețete de preparate, așa că puteți avea toată încrederea în calitatea produselor noastre”, a explicat managerul general al Tivas Vaslui.