UPDATE ISU Vaslui: Copilul de 7 ani și bunica sa, de 57 de ani, au pierit în incendiul de la Bogdănești

0
3113

UPDATE ORA 8.00, ISU Vaslui: Copilul (băiețel) avea vârsta de 7 ani, iar femeia, bunica lui, avea 57 de ani.

ȘTIRE INIȚIALĂ… Detașamentul de pompieri Bârlad a fost chemat să intervină, în această noaptea, la un incendiu izbucnit la Orgoiești, comuna Bogdănești, la o casă. Un alt apel 112 anunța că este posibil ca două persoane să fie în interiorul imobilului în flăcări.

La fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD.. De asemenea, la locul intervenției a fost solicitată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe aproximativ 100 mp.

Din nefericire, în incendiu au fost surprinse două persoane. Este vorba despre un copil de aproximativ 10 ani, găsit carbonizat de către echipajele de intervenție, decedat, și o femeie de aproximativ 45 de ani, conștientă, inițial, dar cu arsuri pe față, membre și trunchi. Ulterior, starea acesteia s-a deteriorat, devenind inconștientă, fiind preluată de echipajul de prim ajutor SMURD și transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad. A murit ulterior la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

”În aceste momente de profundă durere, gândurile noastre se îndreaptă către familia greu încercată de această tragedie. Transmitem sincere condoleanțe și ne exprimăm întreaga compasiune pentru pierderea suferită”, anunță pompierii militari. .