Un deputat vasluian, pompier de nevoie! „Am ținut focul sub control, până ce au venit pompierii”

INTERVENȚIE… Deputatul vasluian Mihai Botez a fost implicat, sâmbătă, într-un incident care se putea solda cu vieți omenești, dacă întreaga comunitate nu ar fi intervenit. Botez era prezent într-un sat din comuna Bunești-Averești, atunci când flăcările au cuprins acoperișul unei casei vechi, acoperită cu stuf.

Parlamentarul a povestit pe Facebook prin ce a trecut atunci când a ajutat la stingerea incendiului, prima sa experiență de acest fel.

„Ieri (sâmbătă, 13 februarie, n.r.) am participat pentru prima dată în viața mea la stingerea unui incendiu, ajungând printre primii acolo.

O casă foarte veche, acoperită cu stuf a luat foc în comuna Bunești-Averești satul Plopi.

În primul rând aș vrea să spun că sunt foarte mândru de colegul Constantin Iftene, a fost sunat de un consătean care a observat focul. N-a mai stat pe gânduri și am mers repede spre acea casă. Mereu e implicat în viața comunității, iar când e vorba să ajute pe cineva nu stă pe gânduri.

În curte am mai găsit câțiva vecini care încercau să o convingă pe bătrâna care locuia acolo să iasă din casă. Bătrâna nu voia să iasă, pentru că nu credea că îi arde acoperișul.

Am mers cu unul dintre vecini și am adus o scară, alt vecin a mai adus și el o scară și doi curajoși chiar s-au urcat pe casă și au început să arunce găleți cu apă pe stuf. Vântul și fumul înecăcios au făcut grea intervenția noastră stângace dar inimoasă. Ne-am asigurat totuși în primă etapă că a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a casei, iar apoi am început să aruncăm apă pe stuf. Am reușit să ținem cât de cât focul sub control până au venit pompierii.

Au fost doi vecini care s-au urcat și pe casă și în acest fel s-au expus destul de mult, dar au și contribuit la încetinirea răspândirii focului.

Mi-a fost teamă pentru ei și mă asiguram mereu că sunt bine când le duceam gălețile cu apă. Nu știu cum îi cheamă, dar îi felicit pentru inima și implicarea lor.

Când te gândești că o bătrână stătea într-o casă cu stuf în secolul 21 te apucă mila, dar aici nu cred că trebuie să fie vorba de milă. Pentru acea doamnă se pare că era o opțiune să locuiască în acea casă, pentru că în curte mai era și o altă casă mai mare, nu luxoasă, dar o casă obișnuită de la țară, din zilele noastre.

Casa de stuf se pare că era una foarte veche în care trăiseră câteva generații. O casă superbă care ar putea să fie declarată și muzeu probabil. Când am plecat eu pompierii demontau acoperișul și deja goliseră o autospecială de apă și mai venea una. Probabil e compromisă casa, dar poate comunitatea și familia va găsi energia să reconstruiască acea casă.

Am scris mult și probabil voi mai reveni pe subiect. Bunești-Averești e un loc special și cred că tot rurarul nostru merită mai multă atenție în această lume din ce în ce mai globalizată”, a scris deputatul Botez.

Daniel Tănăsuc

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

3 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago