Un elev din Huși a câștigat premiul I la Olimpiada Națională de Chimie

0
2329

Patru elevi vasluieni au participat la ediția a LVIII-a a Olimpiadei Naționale de Chimie, care s-a desfășurat la Iași, în perioada 23-27 aprilie 2025.

Joi, 24 aprilie 2025, la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, s-a desfășurat proba teoretică a olimpiadei, iar proba practică s-a desfășurat vineri, 25 aprilie 2025, atât în laboratoarele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cât și în cele ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Reprezentanții județului Vaslui, Cornea Matei, Bușmachiu Matei, Țenu Luca Ștefan și Păun Ștefan, s-au întors acasă cu premii și diplome, astfel

  • CORNEA MATEI, din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Huși, s-a clasat pe primul loc și la etapa națională, obținând PREMIUL I, îndrumător fiind doamna profesoară Angheluș Miluța, atât la clasă cât și la Centrul Județean de Excelență;
  • BUȘMACHIU MATEI, din clasa a VIII-a, de la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, a obținut MENȚIUNE SPECIALĂ, profesor îndrumător Adumitroaei Mona Diana Gina, atât la clasă cât și la Centrul Județean de Excelență;
  • PĂUN ȘTEFAN, din clasa a X-a, de la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a obținut MENȚIUNE SPECIALĂ, profesor îndrumător Drăgoi Nicoleta, atât la clasă cât și la Centrul Județean de Excelență.

Lotul elevilor olimpici a fost însoțit de doamna profesoară Angheluș Miluța.

Felicitări tuturor elevilor pentru perseverență, pentru încrederea în propriile posibilități, pentru curajul de a ținti sus și a-și descoperi potențialul! Felicitări părinților pentru susținere!