Categories: LocalPolitic

Un fost liberal candidează la primăria Muntenii de Jos, sătul de „dictatura actualului ministru al Sănătății”

SINCERITATE… În comuna Muntenii de Jos, la câțiva kilometri de Vaslui, lupta pentru postul de primar este destul de acerbă. S-au înscris candidați din mai multe partide, care încearcă să arate electoratului că au idei și pot schimba soarta comunei. Printre candidați, un fost liberal, Luigi Ghiuru, un om de-al locului.

Ghiuru a avut „neșansa” de a lucra cu liderii liberali județeni, cei care l-au și împiedicat pentru a candida la primărie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut, așa că, acum, fostul liberal candidează din partea ALDE și crede că are șanse de a fi votat de mare parte dintre localnici.

„Am copilărit în satul Băcăoani, com. Muntenii de Jos, și în anul 1970 am fost înscris la școala generală unde am învățat clasele l – lV având ca învățătoare pe D-na IORDĂCHIȚĂ VERONICA, căreia îi mulțumesc pe această cale și îi doresc sănătate maximă, pentru că m-a învățat să scriu și să citesc. Din anul școlar 1974 și până în anul 1978, am învățat la școala nr 3 din municipiul Vaslui, unde am terminat învățământul gimnazial.

În anul 1978, am părăsit comuna pentru a merge să-mi completez studiile la liceul cu profil veterinar, pe care l-am absolvit în 1982, an în care am și plecat pentru satisfacerea stagiului militar. M-am reîntors în comună în anul 1984, fiind angajat ca salariat la Circa sanitar-veterinară Muntenii de Jos, ca tehnician veterinar. Aici, prin natura funcției, am deservit atât locuitorii, cât și fostul CAP Muntenii de Jos până în anul 2001, când am decis să-mi încep propria afacere.

Din anul 2003 am înființat o fermă zootehnică mixtă (oi, vaci, porci și păsări) în satul Mînjești care funcționează și la momentul actual. Viața politică am început-o din anul 1985, când am fost numit Secretar de comitet comunal UTC Muntenii de Jos. Prin natura funcției, am contribuit la buna desfășurare atât a serilor cultural distractive (bal, discotecă), cât și a activităților sportive, fiind și component al echipei de fotbal VICTORIA MUNTENII DE JOS.

După 1990, am reprezentat interesele cetățenilor în cadrul Consiliului Local al comunei Muntenii de Jos, având funcția de consilier local, aducându-mi aportul atât la realizările, cât și la nerealizările din această comună. În anul 2012, am fost ales de către reprezentanții dumneavoastră ca Viceprimar al comunei Muntenii de Jos, moment în care am început să pun în practică abilitățile de gospodar, împreună cu beneficiarii Legii 416, începând cu tăierea buruienilor, care erau cât gardul, de-a lungul DN 24 de la ieșirea din Vaslu și până la intrarea în pădurea Crasna.

Din păcate, munca mea nu a fost apreciată și agreată și, prin mici matrapazlâcuri, am fost schimbat din funcție. O parte dintre dintre dumneavoastră o să spună că sunt traseist, dar eu vă spun că nu este așa și argumentez prin faptul că nu mi-a plăcut și nici nu agreez dictatura practicată de actualul ministru al sănătății, care este și președinte PNL VASLUI, Nelu Tătaru.

De aceea, am decis să mă alătur altor victime ale acestui odios dictator, care a dezbinat echipa PNL, pentru a forma o echipă serioasă și liberală în cadrul Partidului Alianței Liberale și Democrate, filiala Vaslui, unde am fost desemnat ca și candidat la funcția de Primar al comunei Muntenii de Jos”,

este mesajul fostului viceprimar, cel care speră ca, prin această postare publică, să atragă cât mai multe voturi de partea sa.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

7 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago