Un grup de 22 de jandarmi-elevi a ajuns în practică la IJJ Vaslui

0
424

Luni, 22 de elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni s-au alăturat colectivului de la IJJ Vaslui pentru a desfășura un nou stagiu de practică.

Până pe 24 februarie, când se încheie stagiul de practică, elevii vor fi repartizați în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională, unde îndrumați de jandarmi cu experiență vor pune în practică noțiunile teoretice învățate pe parcursul orelor de curs.

”Având în vedere că este ultimul stagiu de practică din programa școlară, le urăm succes, iar după absolvire îi așteptăm să revină ca subofițeri în echipa noastră”, este mesajul conducerii Inspectoratului de Jandarmi Județean.