Un pensionar vasluian acuză: “Toti mințiți și vreți ca noi să nu aflăm adevărul!”

0
304




Cei mai afectați de starea de urgență sunt cei peste 90.000 de pensionari vasluieni. Mulți dintre ei s-au ales cu amenzi, doar pentru că au ieșit din case fără hârtii, în timp ce alții se descurcă așa cum pot, stând în case.









Un pensionar vasluian acuză toată clasa politică de faptul că bătrânii sunt păcăliți cu majorarea pensiilor: “Pensionari, voi primiți o pensie în medie de 1.200 lei, 60% dintre pensionari primesc sub 1.000 lei, iar parlamentarii au pensii speciale, pentru care nu au contribuit cu nici un bănuț”.

“Pensionari și salariați, vin alegerile, poate de data aceasta vă vine mintea la cap și nu-i mai votați pe acești nesătui și mincinoși.

Au promis salarii decente, dar numai pentru ei. Noi avem salariu minim pe economie, ei au 21.150 lei, asta este indemnizația de parlamentar, plus alte sporuri.

Pensionari, voi primiți o pensie în medie de 1.200 lei, sunt 60 la sută dintre pensionari care primesc sub 1.000 lei, iar parlamentarii au pensii speciale, pentru care nu au contribuit cu nici un bănuț.

Unde este respectarea legii? Pentru noi este lege, pentru ei, nu? De ce nu se respectă legea? Poate dna Crețulescu va citi și ea acest mini-articol. Ea își dă unele păreri, care sunt foarte proaste. Dacă s-ar fi respectat legea, de la 1 ianuarie 2020 valoarea punctului de pensie trebuia să fie de 1.429 lei. Făcând un calcul pe întreg anul, veți observa că primiți mai putini bani, chiar dacă valoarea punctului de pensie va fi 1.775 lei, de la 1 septembrie.

Se invocă faptul că este criză, dar ei ne vând o mască la prețul de 3 lei, cel mai mic preț, deși nu poți să o porți mai mult de 4 ore. Pentru aleșii noștri nu este mult, dar pentru noi este foarte mult, toate s-au scumpit.

De ce amânarea ratelor nu s-a făcut în ajutorul populație, de ce popririle de toate tipurile nu sunt suspendate până la sfârșitul anului, de ce popririle care se judecă nu sunt suspendate, până la definitivarea în instanță?

De ce nu se spune adevărul despre firma care a recrutat muncitorii pentru muncile din afara tarii și cine a aprobat transportul muncitorilor pe timp de pandemie? Niciun politician nu a spus adevărul și nicio televiziune nu a făcut anchetă journalistică.

Toti mințiți și vreți ca noi să nu aflăm adevărul. Ca să nu aflați adevărul niciodată și să rămâneți cu salariile de mizerie și pensiile de cacao, mai votați-i încă o dată și o să aveți numai promisiuni, de o sa trăiți în huzur, așa cum trăiesc ei.

Asa că, treziți-vă odată!”, scrie pensionarul vasluian, pe Facebook.