Un bărbat de 35 de ani, din Bârlad, a primit mandat de aducere, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta a fost depistat pe 28 septembrie 2024, în jurul orei 3.00, conducând un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, pe strada Lirei din municipiul Bârlad.
Polițiștii au vrut să-l testeze alcoolscopic, dar bărbatul a refuzat. Fiind condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, acesta ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca atare, bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.