Actualitate

Un ucrainean a încercat să intre cu un pistol și cinci gloanțe, prin Vama Albița! Minciuna spusă de șoferul din Ucraina!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie ucraineană care intenționa să introducă în țară o armă letală și muniția aferentă acesteia, fără să dețină permis de port armă și niciun document prevăzut de lege necesar transportului în cauză.


În ziua de 2 ianuarie a.c, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 53 de ani, conducând un ansamblu de autovehicule format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascuns și nedeclarat, în portiera cabinei, un pistol din categoria armelor letale, de calibru 8 mm, precum și muniția aferentă acestuia (un încărcător în care se aflau cinci cartușe de cal. 8 mm), pentru care nu deținea documente de proveniență și de transport.

În urma verificărilor specifice efectuate de polițiștii de frontieră vasluieni, s-a constatat că cetățeanul ucrainean nu deține permis de port armă.

Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că deține pistolul pentru autoapărare și că l-a uitat în mijlocul de transport la plecarea în cursă. Arma și muniția aferentă acesteia au fost ridicate în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

58 de minute ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

5 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

6 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

6 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

17 ore ago