Un vasluian de 62 de ani a ajuns după gratii, după ce a nesocotit ordinul de protecție

0
104

Polițiștii vasluieni au reținut un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul reședință, după ce acesta a încălcat ordinul de protecție emis de instanță.

În seara zilei de 5 iunie, la ora 20.38, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la un conflict izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică Vaslui au stabilit că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, ar fi pătruns, fără drept, în locuința soției sale, în vârstă de 62 de ani, încălcând ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 23 mai 2024, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 3 luni, împotriva bărbatului cercetat, acestuia fiindu-i stabilită obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soție și față de locuința acesteia.

Cercetările au evidențiat și că bărbatul cercetat a încălcat de mai multe ori măsurile dispuse prin ordinul de protecție, deplasându-se la locuința soției sale.

La data de 6 iunie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Ordine Publică Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Emiterea unui ordin de protecţie presupune impunerea uneia ori mai multor obligaţii sau interdicţii față de agresor, după cum urmează:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

ÎNCĂLCAREA ORICĂREIA DINTRE MĂSURILE DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE CONSTITUIE INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI.