Eveniment

Vasluieni, este a doua zi de Festival! Să ne distrăm frumos, să demonstrăm de ce Vasluiul este Capitala Umorului!

A inceput Festivalul Umorului „Constantin Tănase” si toti vasluienii sunt conectați la acest uriaș eveniment. Vasluiul este, timp de opt zile, Capitala Umorului Românesc. Duminică, pe 10 iunie, s-a dat startul unui maraton actoricesc, literar și de caricatură, râsul fiind în prim plan.

Gongul a fost dat de Teatrul Masca, invitat special al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, instituție coorganizatoare alături de Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

Si de această dată, actorii de la „Masca” au surprins plăcut publicul vasluian cu spectacolul de statui vivante ”Best of Living Statues”, moment ce a umplut centrul orașului. Nu a lipsit Parada costumelor de teatru, oferită de voluntari și Trupa Funny Art Iași.

Tot duminică, în prima zi de festival, a fost si ziua Salonului Internațional de Caricatură

Cea de-a 27-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură de la Vaslui, organizat de Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare”, a fost câștigată de Liviu Stănilă, din Fizeș, județul Hunedoara.

Acesta a primit aprecierile juriului și marele premiu, fiind caricaturistul care a zugrăvit cel mai bine tema din acest an, un fragment modificat dintr-un celebru cuplet al actorului de vodevil Constantin Tănase: „Ne-am trezit din pandemie / Și-am strigat cât am putut: / Și cu asta ce-am făcut?”.

”Nu sunt neapărat un om al competiției. Am una singură, care să mă țină pe linia de plutire. Este aceea în care Liviu de azi să fie mai bun decât Liviu de ieri. Salonul de la Vaslui îmi demonstrează de trei ediții încoace că acest crescendo există. Acum patru ani am luat mențiune, acum doi ani am primit premiul 3, iar acum s-a nimerit ca juriul să se împiedice la un moment dat și să îmi acorde marele premiu. Mă aflu într-o companie selectă, plăcută și vă doresc ani mulți în continuare”, a spus marele câștigător.

Organizatorii au mai oferit un premiu de onoare pentru întreaga creație artistică lui Mihai Ignat din Ploiești.
Printre laureații ediției din acest an se mai numără Gabriel Rusu (Târgu Mureș), care a obținut premiul 1, Constantin Pavel (Focșani)-premiul 2, Nicolae Viziteu (Vaslui) a obținut premiul 3.

De asemenea, Leonte Năstase, din Constanța, a primit o mențiune onorifică, iar alte trei mențiuni au fost acordate unor artiști graficieni din Iran, Bulgaria și Siria.
Anul acesta, Salonul Internaţional de Caricatură a reunit un număr de 34 de graficieni atât din țară, cât și din străinătate.

Ziua de duminică s-a încheiat cu spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, intitulat „Carnavalul”, Sala Mare a Casei de Cultură „Constantin Tănase” fiind plină la refuz, iar la final s-a aplaudat îndelung, dovadă că startul la Festivalul de la Vaslui a fost cum nu se poate mai nimerit.

În viziunea regizorului Alexa Visarion, care semnează şi adaptarea, spectacolul reprezintă „carnavalul nostru” cel de toate zilele, care „îşi trimite măştile, cu energia disperării, în intersecţia ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniştitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune …Trădăm plângând, râdem trădând…”- după cum afirmă autorul spectacolului.

Luni, 11 septembrie, Teatrul „Mic” București prezintă spectacolul „Bigamul…după 20 de ani (Prins în plasă)”, de Ray Cooney, regia fiind semnată de Gelu Colceag.

mambutul

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago