Vasluieni, fiți pregătiți! Din 2022, strada Traian devine cel mai modern bulevard din oraș!

0
860

SCHIMBARE… Imaginea actualei străzi Traian, cu aglomerația incredibilă de la anumite ore ale zilei, cu gropile din asfalt și mașinile parcate la întâmplare pe ambele sensuri, inclusiv autoturisme scoase la vânzare, va deveni amintire, în maxim doi ani de zile.

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, ne-a declarat că, începând de anul viitor, strada Traian va trece printr-un proces de modernizare cum nu a mai avut până acum. Se va turna asfalt pe toată lungimea cuprinsă între Crucea Gării și sensul giratoriu de la Penny Market, se vor monta noi stâlpi de iluminat, cu rețele de troleibuz, se vor monta pavele pe trotuare.

Strada Traian va deveni un bulevard modern, mai ales că este principala sursă de tranzit a orașului, pentru cei care vin de la Bacău, Iași sau Piatra Neamț și au treburi spre sudul țării. Dar, marea surpriză va fi pentru șoferi, pentru că, în momentul în care strada va fi finalizată nicio mașină nu va mai staționa pe carosabil.

„Strada va avea o linie specială pentru troleibuze, pe care nu va staționa nicio mașină. Va fi un bulevard total descongestionat, modern și funcțional.

Mai am o veste bună pentru vasluieni: tot de anul viitor, intră într-un proces de modernizare și strada Decebal, varianta, așa cum o știu toți vasluienii. Va fi asfaltată de la Centrul de Afaceri și până la sensul giratoriu de la Nord, cu sistem de iluminat nou, toată infrastructura”,

anunță primarul Pavăl.