Categories: LocalPoliticSocial

Vasluieni, nu vă descurcați cu creșterea copiilor? Primăria Vaslui va plăti bone!

DECIZIE… Ieri, consilierii locali vasluieni au aprobat un proiect de hotărâre extrem de important pentru sute de familii din municipiu. Este vorba de aprobarea metodologiei de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă, mai ales pentru acele familii care nu au prins locuri în creșe și grădinițe și care au nevoie de ajutor în creșterea copiilor, pe perioada în care părinții sunt la serviciu.

Prin acest proiect ce vizează acordare a unui ajutor familiilor cu copii preșcolari pentru plata serviciilor oferite de bonă (copii cu vârsta de până la 6 ani), spune primarul Vasile Pavăl, „se propune stabilirea modalității de acordare a acestui tip de ajutor familiilor care îndeplinesc condițiile legale și au domiciliul/reședința pe raza municipiului Vaslui”.

„Municipiul Vaslui a făcut și face eforturi pentru a pune la dispoziția cetățenilor săi servicii de îngrijire a copiilor în creșe și grădinițe publice, iar în ceea ce privește locurile în creșele și grădinițele de stat există o tendință de creștere a cererilor pentru înscriere raportat la numărul de locuri disponibile. Ținând cont de cererea mare de locuri în creșe și grădinite, pentru îmbunătățirea acestei situații de interes public, am decis identificarea de soluții alternative – inclusiv prin acordarea unui suport financiar familiilor care au domiciliul pe raza municipiului Vaslui, ajutor care poate fi folosit pentru plata bonelor”,

a explicat Pavăl.

Iată și sumele oferite de primărie, funcție de venituri!

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 35/2020 (denumit în continuare ajutor financiar), în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu această destinație, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una dintre următoarele situații:

  • a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;
  • b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;
  • c) este persoana desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Condițiile de acordare

(1) Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:

  • a) până la 2.100 lei – 710 lei;
  • b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei – 550 lei;
  • c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei;
  • d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei – 250 lei.

(2) Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.

(3) La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

7 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago