Zilele trecute, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, peste 105 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au avut drept obiectiv prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la pericolul la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.
Acestea au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și portul măștii de protecție, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Altfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 10 societăți comerciale, peste 55 de locații/medii de interes, peste 40 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 160 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.750 de lei.