Vasluienii sunt invitați la un eveniment de amploare care aduce mai aproape spiritul și potențialul economic al Republicii Moldova! În perioada 9–11 mai, Centrul Civic din Vaslui devine locul de întâlnire al tradiției, afacerilor și culturii, în cadrul evenimentului „Moldova prezintă”.
Peste 50 de expozanți din diverse domenii – agroalimentar, industrie, textile și servicii – din Republica Moldova și județul Vaslui își vor prezenta produsele și serviciile, oferind oportunități de colaborare și descoperire a celor mai noi oferte din regiune.
Deschiderea oficială are loc vineri, 9 mai, de la ora 10:00, urmată de recitalurile formațiilor „Haiducii” și „Alină-te, dor”. De la ora 11:00, Consiliul Județean Vaslui găzduiește Forumul bilateral de afaceri „Moldova prezintă”, unde va fi lansat Manualul tânărului antreprenor și vor avea loc întâlniri directe între firme din România și Republica Moldova.
Sâmbătă, în cea de a doua zi, atmosfera va fi întreținută de Ansamblul „Romanița” din Moldova și „Rapsodia Vasluiului”, iar duminică, grupul „Domisong” va încheia evenimentul cu un recital.
Standurile expoziționale vor putea fi vizitate vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00 și duminică între 10:00 – 16:00. În caz de vreme nefavorabilă, deschiderea oficială și programul artistic de vineri, 9 mai, vor fi reprogramate după ora 14:00.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt Primăria municipiului Vaslui, Consiliului Județean Vaslui, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.