Categories: Actualitate

Vasluiul contra lui Putin sau de ce n-a fost răzbel. Melițenii (trăiți!) care ne-au salvat de furia ivanilor și-oleacă de bârfă (PAMFLET)

Știați, dragi vasluieni, că orășelul nostru a fost punctul strategic din care s-au dejucat planurile invaziei rusești? Noi știam demult, dar n-am putut s-o spunem din cauza posibilelor acuzații de trădare din partea CSAT, posibila judecată la Curtea Marțială, posibila mângâiere a pulanului jandarmeresc, posibilele blesteme de impotență ale lu’ tanti Lili de la scara B, plus alte câteva motive pe care chiar nu le putem divulga (trăiți!).

În mod sigur cititorii noștri sunt la curent cu scandalul închiderii barurilor din Vaslui. Ei bine, dragilor, aflați că aceasta a fost strategia care a condus la decizia lui Putin de a nu mai vrea război. Cum? Simplu: pe sistemul „unde nu este foc, nu iese fum”, unde nu e votcă, nici cizma de rus nu calcă. Așa că polițiștii (trăiți!) s-au pornit în misiune de gradul zero (pentru cititorii cu caschete (trăiți!), zero = 0) și au pus sigilii peste tot pe unde le-a mirosit a tărie. E drept, pe alocuri i-a mai și trădat bârnăul, dar na, ce să-i faci, orice război are și victime colaterale. După ce au închis cam toate barurile care se puteau închide, polițiștii vasluieni (trăiți!) au trecut și la închiderea restaurantelor, să n-aibă mujicii ruși de mâncare decât pateu de la fabrica aia, știți voi care, să dea-n dizenterie și să le-nflorească c***l.

În final, strategia polițiștilor (trăiți!) a dat roade și, în urmă cu câteva zile, tătucul Putin a zis că nu mai vrea război. Bine, crâșmele tot închise sunt, că dacă se răzgândește? Păi nu s-au gândit ei (trăiți!) la toate? Băieți dăștepți, cum zic…

Iar pentru că v-am promis și oleacă de bârfă, vă spunem acum și cum au ajuns ăștia cu legea și onoarea (trăiți!) la strategia asta. Închipuiți-vă că atunci când Putin a început să scoată tancurile din garaje, epoleții (trăiți!) s-au întâlnit pentru a răspunde la întrebarea „pe unde-o scoatem, tată?”. Tot gândindu-se (ha ha ha ha ha ha ha!!

Scuze, dar nu ne-am putut abține!) până le-au transpirat cucii de pe caschete, și-au dat seama vajnicii apărători (trăiți!) că ei sunt de două categorii: bătrâni și cu pântecele cât o sarcină bovină sau tineri, pensați și cu pantaloni de damă, strânși pe c*r și cu gleznuța goală (mânca-le-ar tata pe ele de frumoși!). Așadar, cine să se bată cu ivanii? Ăștia (trăiți!)?!? Păi cel mai probabil, pe prima categorie nici nu îi băteau soldații ruși. Poate doar o palmă, așa, de umileală. Cred că nici pe cei din a doua categorie nu ii băteau. Din contră, chiar… Probabil că ii iubeau. În gură… Trăiți!

Adrian Preda

Share
Published by
Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

8 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

12 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

12 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

13 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

13 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

24 de ore ago