Vasluiul va avea peste 115 insule ecologice. Ce se întâmplă cu taxa de salubrizare

0
1182

Începând cu decembrie 2024, la Vaslui funcționează insule ecologice, spații în care deșeurile se colectează în mod selectiv, accesul la acestea fiind permis doar în baza unui card special.

Sunt până acum, conform primarului municipiului, Lucian Braniște, 27 de insule funcționale, în diverse zone ale orașului, iar în cel mai scurt timp se va ajunge la 40, din totalul celor 100 de insule ecologice, finanțate prin APM. 

”Până la finele anului, vor fi montate toate cele 100 de insule. Problema este că, din analiza noastră, va mai fi nevoie de 15-17 sau  mai multe astfel de puncte de colectare în toate zonele orașului, inclusiv în suburbii”, spune primarul Braniște.

Acest sistem de acces permite înregistrarea și identificarea utilizatorilor, ceea ce facilitează monitorizarea cantității deșeurilor aruncate de fiecare generator de deșeuri. Cardurile RFID (dispozitivele electronice de acces) au imprimate numere unice ce pot fi asociate unui utilizator.

Important de menționat este că vasluienii care vor recicla mai mult și vor genera mai puține deșeuri vor avea facturi mai mici la finalul lunii

Unii vasluieni, care nu locuiesc la apartamentele sau casele pe care le dețin, au probleme în a scăpa de taxa de salubrizare, fiind nevoiți ca, din șase în șase luni, să aducă adeverințe de la Aquavas sau Gaz Est precum că nu au consumuri de apă și gaze pe locațiile respective. Cum se poate simplifica acest proces destul de obositor și de greoi pentru mulți proprietari?

 

”Știm de această problemă, folosim un regulament care se aplică în mai multe localități din țară. Analizăm acest aspect, vom căuta să vedem cum putem modifica regulemamentul.

Avem în jur de 5.000 de locații, care sunt declarate cu zero persoane la taxa de salubrizare. Este ușor greoaie această reînnoire a documentației la șase luni. Ne vine și nouă destul de greu. Vrem să aflăm dacă în acea locație cineva locuiește și produce deșeuri, de asta se solicită facturi de utilități.

După aceste verificări, din cele 5.000 de locații cu zero persoane, peste 2.000 au venit și au declarat una sau două persoane”, a declarat Eugen Boț, directorul economic al Primăriei Vaslui.

Legat de faptul că unele firme plătesc taxa de salubrizare și nu primesc carduri pentru insulele ecologice, conducerea primăriei a spus că va fi analizată situația de la caz la caz, funcție de numărul de angajați. La Vaslui, taxa de salubrizare la persoane fizice este de 16 lei/persoană.