Asociația Culturală ”La Izvorul Tradițiilor”, coordonată de inimoșii prof. Daniela și Costel Adam, au organizat la Ansamblul Curțile Domnești – Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” un eveniment cultural de excepție, prin care a pus în frumusețea meșteșugurilor autentice, prin intermediul atelierelor interactive susținute de meșterii populari din cadrul acestei asociații.

Tinerii din Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui (ATOV) au primit o lecție emoționantă despre valorile şi puterea vindecătoare a credinţei adevărate, oferită de pr. Mogoș Constantin.
Atmosfera a fost întreținută de rapsozii populari ai ansamblului Ansamblul Folcloric Soleștenii, care au interpretat cântece vechi și jocuri specifice vetrei satului și şezătorilor de odinioară.
Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniste, a transmis participanților recunoștința pentru strădania de a promova, în fața publicului vasluian, obiceiuri străvechi și istoria unor ținuturi pitorești.
Distincția “Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui” a fost înmânată celor direct implicați, ca un semn de respect al comunității locale.







