VERDE-N FAȚĂ: Diaspora, chemată acasă de o minte strălucită a Vasluiului: „Este momentul pentru schimbare”

0
421

SUFLU TÂNĂR ÎN POLITICĂ… După 20 de ani de activitate în UK, un vasluian se întoarce acasă, pentru a transmite un mesaj tuturor celor plecați afară: „Aici este județul în care ne-am născut și ne-am format. Haideți să aducem în Vaslui ceea ce am văzut acolo unde am trăit, în acești ani, să facem din județul nostru o zonă modernă”.



Vorbim de Ionuț Vasiliu, un tânăr din Vaslui, care a trăit în Londra aproape două decenii și care nu a făcut politică până acum. Ionuț a lucrat la o primărie din capitala Regatului Unit al Marii Britanii, mulți ani. S-a întors, acum, acasă pentru a pune umărul la mișcarea politică inițiată de Partidul Verde, ca șef de campanie electorală, la rugămintea prietenului său, Andrei Abutoaie.

“Iată că mesajul partidului nostru a rezonat și în Diaspora. Există un trend de “Brain Drain”, din UK către UE, cauzat de Brexit. Ar fi păcat ca România (inclusiv comunitățile locale) să nu încerce să atragă tinerii români, care s-au format și chiar continuat educația într-o societate a căror valori ne-o dorim implementată în comunitățile noastre. Vorbind de Vaslui, nu poți să te bucuri doar de parcul Copou, după ce ai avut două mandate de viceprimar și două de primar”,

spune președintele Partidului Verde Vaslui, Alexandru Andrei Abutoaiei.

Andrei Abutoaie a confirmat numirea ca șef de campanie al Verzilor, la nivel de județ, a tânărului Ionuț Vasiliu, o minte strălucită din Diaspora, cu o vastă experiență în implementarea proiectelor comunitare.

Ionuț a activat ca manager de proiecte in ultimii 18 ani pentru primăriile londoneze, utimul proiect fiind pentru Primăria Westminster, în centrul Londrei, acolo unde a condus un proiect de implementare sisteme de energie regenerabilă si îmbunătățire a sustenabilitatii clădirilor ineficiente energetic.

Verzii vasluieni susțin că vor duce o campanie fără doctrine politice și mesaje populiste, înlocuind cunoscutele promisiuni electorale cu proiecte locale concrete, susținute de candidați locali pentru comunitățile lor.

Vom avea o campanie Verde-n față, cu proiecte din domeniul energetic, până la transport și digitalizarea comunităților, care este imperios necesară pentru a ne dezvolta și pregăti de viitor comunitatea.

Pentru noi, Verzii vasluieni, este important să ne planificăm dezvoltarea, analizându-ne foarte tranșant, ca si societate. Să vedem ce fel de resurse avem ca județ și cum le putem folosi. Nu putem avea pretenții să redevenim un centru industrial, câtă vreme nu avem nici resursa umană calificată și nici infrastructura.

E timpul să renunțăm la promisiuni pentru nostalgicii Epocii de aur, de dragul câtorva voturi în plus și să ne ascultăm tinerii.

Până la urmă, ei sunt viitorul”,

spune Ionuț Vasiliu, șeful de campanie și secretarul Partidului Verde Vaslui.

„M-am întors acasă, pentru a aduce expertiza dobândită în UK”

„Am lucrat antreprenor timp de 3-4 ani, după care am activat în management. Am absolvit cursuri specializate de management, cu diplomă de „Senior manager”. M-am întors în țară și am fost captivat de ideea lui Andrei, de modul de a face politică al Verzilor. Știu cum se implementează un proiect cu fonduri europene, cum se negociază, am expertiza pe care o pot aduce în folosul comunității vasluiene.

Ce mi-a plăcut la Partidul Verde? Faptul că au o strategie bazată mai mult pe proiecte, decât pe doctrină. Mi-a plăcut, și asta vom face și la Vaslui, faptul că nu este o campanie electorală agresivă.

Noi aducem în atenția oamenilor proiecte. Suntem o echipă tânără și, în maxim o săptămână de zile, vom prezenta echipa pe care o propunem pentru primăria și CL Vaslui, fiecare candidat al nostru va propune câte două proiecte, din diverse domenii”,

a explicat șeful de campanie al Verzilor vasluieni.