Veste URIAȘĂ pentru Liceul Pedagogic din Bârlad! Dumitru Boroș, primar: ”Mi-am dorit dintotdeauna acest lucru”
Zilele acestea, ministrul Cseke Atilla a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Liceului Pedagogic ”Ioan Popescu”, o veste îndelung așteptată de primarul orașului, dl. Dumitru Boroș, dar și de cadrele didactice de la acest liceu de renume pentru județul Vaslui.

Denumirea oficială a proiectului, spune dl. Boroș, este ”Creșterea eficienței energetice”, dar ”știți deja, de la proiectele de la Școala ”Antonovici” și de la spitalul de copii că, sub această umbrelă, a eficientizării energetice, au loc lucrări mult mai ample: anveloparea zidurilor, înlocuirea acoperișului, a instalațiilor termice, sanitare și electrice, a corpurilor de iluminat, a ferestrelor și ușilor, montarea de panouri fotovoltaice etc”.

Investiția, în valoare de aproape 25 de milioane de lei, este finanțată în proporție de 85% din fonduri elvețiene, restul fiind contribuția locală. Vorbim de un proiect care se înscrie în parteneriatul elvețiano-român destinat reducerii disparităților economice și sociale din UE.
”Lucrările sunt preconizate să înceapă vara viitoare, după finalizarea etapelor tehnice și birocratice obligatorii – întocmirea proiectului tehnic, obținerea autorizației de construire și procedurile de achiziție pentru execuție.
Mi-am dorit dintotdeauna ca Liceul Pedagogic să-și găsească locul în rândul unităților de învățământ renovate.
Iar cea mai frumoasă parte este că tinerii care se pregătesc să devină dascăli vor avea parte de condiții europene de studiu, într-un liceu modern, așa cum merită generația care va forma, la rândul ei, alte generații”, a mai anunțat primarul Bârladului.






