


Victima accidentului petrecut pe raza localității Podeni, în apropiere de Negrești, este un bărbat de 70 de ani, din județul Botoșani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că acesta, pe fondul neatenției, a intrat pe contrasens și a lovit în plin o autoutilitară condusă de un bărbat de 39 de ani din județul Iași. De asemenea, ieșeanul a fost testat cu alcooltestul și rezultatul a arătat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
Echipajul de descarcerare de la ISU, sosit la locul accidentului, a scos victima dintre fiarele contorsionate ale mașinii care, după impact, a ajuns în decor. După acordarea primului ajutor la fața locului, bărbatul a fost transportat la secția UPU a Spitalului Județean Vaslui. În urma evaluării, medicii au stabilit că bărbatul de 70 de ani a suferit un politraumatism prin accident rutier, șoc hemoragic și traumatic, traumatism de bazin, fracturi de membru superior stâng și membru inferior drept.