VIDEO A început procesul lui Dumitru Buzatu, la Tribunalul Vaslui

0
660

Astăzi, la Tribunalul Vaslui, are loc primul termen în procesul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul 2562/89/2023.

Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au dispus, la finele anului trecut, începerea judecăţii în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu. Curtea de Apel Iaşi a dispus și îndepărtarea de la dosar a mijloacelor de probă constând în înregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.

 

 

În acelaşi dosar, este judecat şi Radu Judele, un expert care a întocmit referatul privind modernizarea drumului strategic.

În septembrie 2023, Dumitru Buzatu, pe atunci preşedinte al CJ Vaslui, a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia.