VIDEO Acuze grave la ședința de alegeri PNL Vaslui! ”Tudor Polak a cerut oamenilor lui să facă poze la buletinele de vot”, spune Marius Arcăleanu

0
698
arcaleanu

Acuze în sala de spectacole a Casei de Cultură din Vaslui. Marius Arcăleanu l-a acuzat pe contracandidatul său, Tudor Polak, de faptul că i-a obligat pe cei care vor vota să facă poze la buletinele de vot, pentru ca ulterior să i le prezinte deputatului.

”Văd în sală colegi mai tineri, colegi mai în vârstă, colegi cu vechime mai puțină în Partidul Național Liberal. Am trecut printr-o perioadă foarte grea, prin pandemie. Contracandidatul meu actual, din ce știți și dvs, este foarte sigur pe dumnealui. Nu mi-am propus să-l atac, dar aș vrea să vă citesc un mesaj de la un coleg de organizație, care a fost afectat. Colegul meu i-a urat succes dlui Polak, iar el a spus că nu are nevoie de un succes, pentru că el este un norocos.

Din păcate, la ultima campanie electorală, vorbind de încrederea vasluienilor, trebuie să constat că 43% dintre vasluieni m-au votat la CJ, în timp ce contracandidatul meu a obținut doar 19% la primărie.

Îmi propun să câștigăm primăria Vaslui și Consiliul Județean Vaslui”, a tunat Arcăleanu.

Prof. Bahrim, cel care conduce ședința, i-a avertizat pe liberali că astfel de conflicte interne pot face ca PNL să aibă soarta PNȚCD.