Categories: Stirea Zilei

VIDEO Doi săteni din Muntenii de Sus au salvat viața șoferului din mașina distrusă de accident, noaptea trecută, la Satu Nou!

Sunt gesturi extraordinare, în momente grele, care arată că solidaritatea și omenia nu sunt doar vorbe în vânt. Așa s-a întâmplat noaptea trecută, în Satu Nou, din comuna Muntenii de Sus. Văzând că în mașina grav avariată sunt două persoane care au nevoie de ajutor, doi localnici au sărit imediat și l-au extras pe șofer dintre fiarele mașinii, transportându-l de urgență la ambulanță.

Când au ajuns pompierii și Poliția, au fost folosite unelte speciale pentru a-l descarcera și pe al doilea ocupant al mașinii. Ambele victime sunt în viață, datorită gestului curajos al unor oameni cu suflet mare, care merită toate felicitările și respectul nostru. Nu este primul gest de ajutorare pe care îl fac locuitorii comunei Muntenii de Sus. Săptămâna trecută, văzând că un incendiu de vegetație a luat proporții, localnicii au sărit în ajutorul pompierilor și au muncit cot la cot cu aceștia, până ce incendiul a fost stins.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

10 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

14 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

14 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

14 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

15 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago