VIDEO Fermierii vasluieni s-au săturat să fie mințiți și umiliți. Protestele vor continua

0
995




Și fermierii vasluieni s-au alăturat acțiunilor de protest naționale, duminică, la prânz, atunci când zeci de tractoare, aparținând unor firme agricole din Vaslui, Ștefan cel Mare, Ivănești, Roșiești, Muntenii de Jos, Munteni de Sus etc. s-au adunat la Crasna și au plecat în coloană, pe DE 581, pentru a protesta împotriva situației de netolerat în care au fost aduși de importurile din Ucraina, de scumpirea carburanților sau majorările taxelor de drum.









A fost a cincea zi de proteste, iar lucrurile nu se opresc aici. Reprezentanții fermierilor și transportatorilor au anunțat duminică faptul că protestul transportatorilor şi fermierilor va continua, după ce discuţiile purtate, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că revendicările protestatarilor trebuie discutate cu Comisia Europeană, pentru că ele vizează atât interesele fermierilor și transportatorilor, dar și interesele strategice ale României.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români au înaintat o listă de revendicări Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernului României pentru rezolvarea crizei financiare a fermierilor şi redobândirea competitivităţii fermelor româneşti. Potrivit acestora, fermierii români au nevoie de „un plan de salvare şi stabilitate financiară, în parteneriat cu Executivul”. 

Iată lista de revendicări a Clubului:

„1. Acordarea subvenţiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).

  1. Compensarea pierderilor fermierilor afectaţi de perturbarea majoră a pieţei cerealelor, cauzată de importul cerealelor ieftine din Ucraina, care nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară, dar şi de tranzitul cerealelor şi oleaginoaselor ucrainene: minim 60 euro/tonă comercializată, prin acordarea unui ajutor de stat, conform cadrului de ajutor de stat adoptat de Comisia Europeană care permite ca statele membre să acorde până la 280.000 Euro/fermă şi până la 2,5 milioane EURO/IMM din industria agroalimentară. Evidenţiem diferenţa între preţurile bursiere şi cele oferite fermierilor români de traderi în Portul Constanţa.
  1. Oferirea unor subvenţii aferente pierderilor cauzate de volatilitatea preţurilor de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor în anul agricol 2023 – 3 euro/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024.
  1. Oferirea unor linii de creditare avantajoase antreprenorilor din agricultură cu garanţii guvernamentale, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activităţii în anul curent – lansarea operaţională a Creditului Agricol şi Creditul Fermierului.
  1. Continuarea programelor AGRO IMM INVEST şi RURAL INVEST prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare.
  1. Plata cheltuielilor privind compensarea parţială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafeţelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023. Bugetarea integrală a plăţilor parţiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole (în prezent: alocări realizate de ANIF în limita fondurilor disponibile).
  1. Echivalarea categoriei B cu TR şi a categoriei B1 cu TR1, indiferent de masa maximă autorizată a utilajului agricol.
  1. Adoptarea unor decizii, la nivel naţional (caz de forţă majoră) şi european privind derogarea de la aplicarea Gaec 7 şi 8 pentru anul curent, şi oferirea unui răspuns cert fermierilor români până la finalul lunii ianuarie – doar astfel aceştia îşi mai pot realiza o prognoză în privinţa gestionării eficiente a culturilor agricole pentru anul 2024.
  1. Sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă pentru pierderile suferite aferente producţiei şi valorificării cerealelor şi oleaginoaselor pentru culturile de toamnă 2022, prin acordarea unui ajutor de stat, având la bază cadrul temporar Ucraina în valoare de 100 EURO/ hectar.
  1. Asigurarea unei competiţii corecte pe piaţa comună europeană (inclusiv statele aflate într-un proces de aderare la UE) în ceea ce priveşte importul produselor agroalimentare care prezintă standarde neconforme regulamentelor europene privind agricultura, mediul şi sănătatea consumatorilor europeni.

 

  1. Stabilirea unei scheme de microcreditare care să permită accesul facil şi rapid a fermierilor români la surse financiare atât de necesare afacerilor agricole de dimensiuni mici şi medii, în vederea evitării renunţării la activitatea desfăşurată.
  1. Protejarea pieţei interne prin efectuarea de controale sistematice pentru verificarea regimului vamal şi respectarea cerinţelor UE. Multe produse ucrainene îşi schimbă originea în Rep. Moldova şi Bulgaria, iar apoi sunt comercializate pe teritoriul României.
  1. Revizuirea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte taxarea companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 mil. euro, precum şi a instituţiilor bancare. Solicităm identificarea unei soluţii optime prin care sectorul agroalimentar să fie exceptat, deoarece în mod firesc cei 1% deduşi din cifra de afaceri a firmelor mari şi cei 2% din cifra de afaceri a instituţiilor bancare, se extrag din preţul mărfurilor. Ulterior, în etapa procesării materiei prime şi a comercializării produselor finite în zona de retail, aceşti 3% se regăsesc în preţul de raft, pe care consumatorul îl plăteşte. Practic, fermierul va plăti cei 3%, iar consumatorul final aceeaşi pondere, tot 3%.
  1. Asumarea de către Guvernul României a proiectului strategic privind extinderea capacităţii şi adaptarea proceselor logistice aferente Portului Constanţa pentru asigurarea accesului cu prioritate a mărfurilor din România la export”.