VIDEO, FOTO Membrii AUR din Bârlad au defilat în costume populare, de Ziua Națională. ”Au uitat de popor”

0
2108

La Bârlad, Ziua Națională a României și parada militară aferentă au fost marcate de o adevărată pată de culoare. Un grup de membri și susținători ai filialei locale AUR au venit la evenimentele oficiale îmbrăcați în costume populare, în timp ce restul participanților erau în costume oficiale sau haine de iarnă.

Au fost admirați de sute de bârlădeni, care au apreciat modul în care valorile naționale, iubirea de glie și de istorie sunt atât de prezente la organizația municipală AUR, în aceste vremuri tulburi.

”Tricolorul nostru va flutura mereu cu mândrie și ne va aduce aminte de sacrificiile și curajul celor care au luptat pentru libertate.

Pe 1 Decembrie, am sărbătorit cu inimile pline de patriotism și recunoștință Ziua Națională a României! Ziua de 1 Decembrie trebuie să ne unească sufletele într-o horă a bucuriei și să privim cu speranță spre un viitor luminos.

În acelasi timp trebuie sa ne aplecăm si spre tradiția sfântă a acestui neam :portul tipic românesc, datinile, obiceiurile si lista poate continua.

Din păcate, la Bârlad de 1 Decembrie doar Partidul Alianța pentru Unirea Românilor şi-a adus aminte de portul nostru național.

Restul partidelor, cu părere de rău trebuie să o spunem, au cam uitat că sunt români! Sperăm ca in viitor sa ne intoarcem la tradițiile strămoşeşti, la obiceiurile strābunilor noştri, pentru că asta ne defineşte ca Români.

Români, doar uniți vom învinge!”, este mesajul transmis de delegația AUR de la Bârlad.