Stirea Zilei

VIDEO Ieri, 1.125 de tineri vasluieni au spus ”Adio” vieții de liceu! Urmează anii frumoși de facultate, vin alte provocări!

Cu bune și cu rele, peste 1.100 de tineri ai Vasluiului au terminat cei patru ani de liceu, fiind sărbătoriți, ieri, de către un oraș întreg. Ziua Absolventului 2022 a însemnat un moment aparte, pentru părinți, bunici, prieteni, nu în ultimul rând, pentru profesori. Cu lacrimi în ochi, dascălii vasluieni și-au luat rămas bun de la foștii elevi, pregătindu-se pentru a îndruma pașii unei noi generații de copii. Vor urma ani de provocări, greutăți, unii vor pleca la facultăți, alții vor învăța o meserie, fiecare își va găsi drumul său.

Ieri, 408 dintre absolvenți au fost de la Liceul Ștefan Procopiu, cel mai mare liceu al orașului. 209 au fost de la Emil Racoviță, 182 de la Anghel Rugină, 178 de la LMK și doar 63 de la Liceul cu Program Sportiv. Pentru toți, primarul Vasile Pavăl a avut un cuvânt emoționant, prin care le-a dat încredere că vor reuși în viață.

”Iată-ne din nou în fața unui eveniment a cărui unicitate copleșește, în fiecare an, laolaltă, elevi, dascăli și părinți:

Ziua Absolventului!

Ne reîntâlnim – conform tradiției (nefericit întrerupte în ultimii ani) – în miezul emblematic al Vasluiului, sub chipul înnegurat de vremi al marelui Ștefan, pentru a marca așa cum se cuvine acest moment aflat sub semnul adolescenței și al speranței.

Bucuria și tristețea unui final se îngemănează cu privirile pline de azurul zilei de mâine, prima zi a unui drum, cel al împlinirii, al experienței de viață.

Sărbătoarea acestei zile este, de bună seamă, nu numai a voastră, dragi absolvenți, ci și a tuturor celor care v-au fost alături în toți acești ani – dascăli și părinți – cu grija și zbaterea lor pentru voi și pentru devenirea voastră.

Să nu pregetați în a le dărui întotdeauna gândul vostru încărcat de iubire și recunoștință. Atingerea lor s-a dorit a fi, în fiecare clipă, aripă protectoare întru știință de carte, educație aleasă și zidire temeinică și cu folos.

Sunteți copiii noștri; ne-ați făcut mândri și știm că veți reinventa mândria de mâine cu forța, cu credința și cu speranța voastră de a izbândi.

Luați-vă visurile în mâini și reușita va fi a voastră! Viitorul vă aparține, căci ați luat cu voi din trecut tot ce a fost mai bun:  valoare, bun simț și tăria modelelor.

În final, vă spun doar atât: să credeți în voi și în forțele voastre!

Vă voi aștepta  mereu, cu aceeași bucurie, să reveniți la Vaslui, orașul în care v-ați născut și v-ați format”, a spus primarul.

Iată și șefii de promoție ai celor șase licee din oraș, cu mențiunea că doi dintre cei șase sunt din Bălteni, fapt care îl face foarte mândru pe primarul localității, Relu Brașoveanu:

Tuturor, le dorim succes în viață, să nu uite de orașul în care au trăit cei mai frumoși ani din viață și să ia deciziile cele mai bune, pentru că, de acum încolo, alegerile le aparțin. Succes, dragi absolvenți vasluieni!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago