Categories: Infractional

(VIDEO) Polițiștii au reușit să pună mâna pe cea mai mare captură de droguri, pastile de hașiș și captagon. Operațiunea a fost realizată cu sprijinul autorităților germane și americane

Ca urmare a cooperării judiciare internaționale între procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile germane, acestea din urmă au efectuat 4 percheziții domiciliare, la locuințele a 4 persoane bănuite că ar fi fost responsabile de manipularea și organizarea transportului de 1,5 tone de hașiș și 751 de kilograme de pastile de captagon, descoperit de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, la data de 30 august 2020. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe suporturi digitale de date și înscrisuri cu valoare probatorie.

Investigația a durat în ambele țări peste doi ani, fiind o operațiune în care au fost investite eforturi și resurse deosebite, pentru a documenta gruparea infracțională și toate ramificațiile ei din Germania, România și alte țări. În urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, demarată în august 2020, au fost descoperite droguri în valoare de 60.000.000 de euro.

La data de 30 august, a ajuns în Portul Constanța o navă ce transporta două containere, cu 40 de tone de produse nealimentare, trimise din Portul Latakya, Siria și care ar fi tranzitat Turcia. A doua zi, în urma unui control desfășurat pe baza ordonanțelor emise de procurorul de caz, în unul dintre cele două containere au fost descoperite, disimulate, 1.480 kg. de hașiș și 751 kg. de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon). Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 60.000.000 de euro.

Drogurile ar fi fost disimulate între marfa legală, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanțe. Marfa de acoperire era săpun organic cu o densitate foarte mare, care avea menirea de a masca drogurile ce se aflau între cutiile de carton ce conțineau săpun. Comprimatele de tip captagon, uzual, au un conținut ridicat de amfetamină.

Captura reprezintă cea mai mare captură de pastile de captagon și hașiș din istoria structurilor de combatere a traficului de droguri din cadrul Poliției Române. Activitățile efectuate în cadrul operațiunii au fost desfășurată în cooperare cu D.E.A. -S.U.A. În prezent, se efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane, cetățeni români și străini, pentru a se stabili implicarea în organizarea acestui transport de droguri.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

11 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

16 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

16 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

16 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

16 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago