Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și ucidere din culpă. Din cercetări a reieșit că, în luna februarie 2021, un tânăr, de 21 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost transportat, în stare gravă, la o unitate medicală, iar, după 5 zile, a fost declarat decesul acestuia.
În urma efectuării autopsiei, a rezultat faptul că între decesul tânărului și consumul de substanțe psihoactive ar fi existat o legătură directă de cauzalitate. Substanțele psihoactive ar fi fost comercializate tânărului, de către un bărbat, de 31 de ani, din județul Mureș. Împreună cu un alt bărbat, de 31 de ani, din județul Brașov, acesta ar fi comercializat substanțe psihoactive, către un număr foarte mare de consumatori, printre care și minori.
La data de 19 septembrie, au fost puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele celor doi bărbați, asupra acestora fiind descoperite mai multe pliculețe cu fragmente vegetale, de culoare maro, pregătite pentru comercializare. În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Tribunalul Brașov a dispus măsura arestării preventive a acestora.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Direcției Generale Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.