VIDEO Salvare miraculoasă dintr-o fântână adâncă de 25 de metri, bărbat de 55 de ani la un pas de moarte

0
748

Marți seara, detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de căutare-salvare, o autospecială de intervenție și comandă, o ambulanță SMURD tip C1 (ambulanță pentru terapie intensivă mobilă) și opt militari, pentru salvarea vieții unui bărbat aflat într-o fântână din satul Mălăiești, comuna Vutcani.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat într-o fântână pietruită, la o adâncime de 25 de metri. Bărbatul în vârstă de 55 de ani coborâse în fântână pentru a o curăți. Din cauza gazelor acumulate și a temperaturii scăzute, bărbatului i s-a făcut rău, acesta nemaiputând comunica și urca la suprafață.

barbat fantana malaiesti 14 jpg

Pompierii au găsit victima în stare de conștiență, comunicarea cu aceasta fiind aproape imposibilă. Folosind mijloacele tehnice din dotare, salvatorii l-au extras in siguranță pe bărbatul aflat în fântână. Bărbatul a fost adus la suprafață conștient, a fost evaluat, i s-au acordat primele îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.