Categories: Național

Vin CONTROALE! Sunt zeci de mii de samsari de porci în România, susține vasluianul Mihai Ponea, vicepreședintele ANSVSA

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, susţine că peste 20.000 de samsari vând ilegal în toată ţara sute de porci şi răspândesc astfel pesta porcină africană pe teritoriul României.

„Din estimările noastre sunt peste 20.000 de samsari care vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României. Scopul nostru este să-i extragem pe aceşti samsari care stau sub umbrela micului fermier, dar care fac trafic ilegal. Dacă nu vom face acest lucru, fermierii noştri şi consumatorii vor avea foarte mult de pierdut”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Ponea.

Acesta a precizat că în următoarea perioadă ANSVSA va declanşa un control de genul „clientul misterios”, pentru a-i sancţiona şi descuraja pe cei care fac acest tip de comerţ, fiind însă şi o metodă de atenţionare a consumatorului.

„Vom declanşa un control – ‘clientul misterios’ – pentru care am făcut deja o procedură, în care noi vom merge în Bucureşti şi în judeţele limitrofe şi vom face pe cumpărătorii. Sunăm la cei care au postat pe reţelele de socializare, pe site-uri şi spunem că vrem să cumpărăm carne şi pe urmă ne întâlnim. Este o metodă de a-i sancţiona şi descuraja pe cei care fac acest tip de comerţ, dar şi una de atenţionare a consumatorului”, a explicat Ponea.

Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

18 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

22 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

22 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

23 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

23 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago