În perioada 29-31 octombrie 2021, polițiștii din structurile de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale vehiculelor și încălcarea normelor rutiere.
În cadrul activităților derulate, la care au participat 52 de polițiști și au fost verificate peste 1300 de vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 288 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 250.000 de lei, pentru încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 53 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Principalele cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (29) și conducerea sub influența alcoolului (12).De asemenea, cu ocazia derulării acțiunii, a fost constatată și săvârșirea a 11 infracțiuni. Dintre acestea, 5 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 2 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și 2 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.