Vizitele membrilor Guvernului României, secret de stat la Prefectură!

Ieri, la prânz, în Vama Albița au ajuns premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, alți oficiali din ministerele de la București.

O vizită importantă, la care trebuia să fie prezentă toată presa, locală, regională sau națională. Surpriză! La Albița, au ajuns televiziunile centrale, câțiva ziariști “acreditați” pe lângă actuala Putere și… cam atât.

“Nu am fost invitat de nimeni, m-au trimis de la București”, a spus un corespondent al unei televiziuni centrale.

“Nu mi-a spus nimic, nu sunt pe placul prefectului. Cred că nici cei de la PNL nu prea mă invită, cică aș fi de partea lui Buzatu, țin cu PSD, așa spun ei”, ne-a mărturisit un coleg din presa locală.

“Mulțumiri Prefecturii, pentru că nu ne invită”, a spus, sarcastic, un alt coleg de breaslă.

Este cel puțin ciudat zvonul care circulă în ultima perioadă, conform presa locală ar fi împărțită între cei care susțin PSD și nu trebuie invitați la vizitele oficiale și cei din cercul PNL și al prefectului Gologan, care primesc informații înaintea tuturor, pentru că sunt “ziariști de casă”.

Dacă s-a ajuns aici, este regretabil. La fel de regretabil este faptul că prefectul Gologan, reprezentantul Guvernului în teritoriu, bagă capul în nisip, când îi vin șefii de la București, și nu anunță presa, lucru care nu se întâmpla în vremea fostului prefect Eduard Popica.

Despre realizările prefectului Gologan, ce să mai spunem… Bine că are salariu de 18.000 de lei pe lună!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

12 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

16 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

16 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

17 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

17 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago