La începutul acestei săptâmâni, a fost sărbătorită Ziua internațională a Drepturilor Copilului.
Direcția de Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a marcat această zi lăsând tocmai beneficiarii sistemului să vorbească despre importanța acestuia. Au fost discursuri impresionante, dar și piese de teatru, poezie, momente de artă instrumentală, și expoziție de lucrări plastice.
Instituția județeană a sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, printr-un eveniment inedit, intitulat sugestiv “Vocea ta contează! Respectarea drepturilor copilului, un pas spre un viitor sănătos!”
Activitatea s-a desfășurat în Sala de Ședințe a Consiliului Județean și a avut ca invitați de seamă copii din sistemul de protecție, care sub privirile atente și pline de empatie ale profesioniștilor din cadrul DGASPC Vaslui, a reprezentanților Consiliului Județean, Prefecturii Vaslui, precum și a tuturor participanților, și-au exprimat în mod plenar dorința ca drepturile lor să fie respectate.
Programul evenimentului a fost memorabil și presărat cu multă emoție, deoarece copiii au prezentat fiecare dintre ei, drepturile în manieră personală.
Aproximativ 30 de copii, au avut momente artistice de teatru, poezie, muzică, interpretare instrumentală, desen sau pur și simplu, au prezentat în cuvinte simple, drepturile și responsabilitățile pe care fiecare le are.
Periplul printre drepturile copilului, tărâmul fanteziei dar și al realității crude, dorințele, visurile, talentele cultivate de-a lungul timpului au adus pe rând emoție, bucurie, mândrie, dar speranța și credința într-un viitor mai bun pentru toți copiii.
„În fiecare zi și în fiecare moment, copii trebuie să-și facă vocea auzită, să se implice în deciziile care îi privesc, să-și exprime părerile, să-și cunoască drepturile, să reclame atunci când drepturile le sunt îngrădite, să ceară sprijinul atunci când sunt discriminați sau etichetați.
Toți copiii au drepturi egale iar rolul adulților este de le asculta vocea, de a-i înțelege și de a acționa mereu, în așa fel încât să le ofere o lume mai buna, mai sigură și mai incluzivă”, a declarat directorul executiv al DGASPC Vaslui, Marius-Sergiu Dohotaru.
De asemenea de la această activitate nu a lipsit nici directorul general al DGASPC Vaslui, Dragoș Andrei Cazacu, care a mărturisit la final că a rămas impresionat si își dorește pe viitor să organizeze mai multe activități de acest fel.
„Ziua internațională a drepturilor copilului vă este dedicată întru totul, dragi copii! Este un bun prilej pentru a vă aminti că sunteți în centrul tuturor acțiunilor pe care le întreprindem, sunteți motorul și rațiunea pentru toate proiectele instituționale.
Conștient fiind de faptul că vă cunoașteți foarte bine drepturile, nu voi insista asupra acestor noțiuni tehnice/legislative întrucât specialiștii prezenți au rolul de a disemina astfel de informații cu voi.
Ce vreau în schimb sa va transmit în aceasăa zi este sa continuați să visați și să faceți tot ce tine de ființa voastră pentru ca aceste vise, proiecțiile voastre de viitor, să devina realitate.
Fiecare dintre voi este special, fiecare are o proprie poveste de viața si un viitor pe care încercam necontenit sa vi-l facem cât mai frumos si reușit posibil”, a completat Cazacu.