Vom merge la vot pe 27 septembrie. Iată ce bani vor primi președinții, locțiitorii și membrii secțiilor de votare!

0
251




URMEAZĂ DECIZIA CAMEREI… Senatorii au adoptat marți propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie. S-au înregistrat 81 de voturi „pentru”, 8 ”împotrivăși 39 de abțineri. Totodată, a fost respinsă propunerea USR privind organizarea de vot pe parcursul a două zile – sâmbătă, 26 septembrie, și duminică, 27 septembrie. Decizia finală va fi luată de către Camera Deputaților.









Potrivit proiectului, data desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale se stabilește în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru: consiliile locale ale comunelor, ale orașelor, ale municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, precum și pentru primari; Consiliul General al Municipiului București, precum și pentru primarul general al Municipiului București; consiliile județene, precum și pentru președinții consiliilor județene.

Potrivit unui amendament, „Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt constituite dintr-un președinte, un locțiitor al acestora și 5 membri, în cazul secțiilor de votare din comune și orașe, respectiv 9 membri, în cazul secțiilor de votare din municipii și sectoarele municipiilor București.

Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegații acreditați, operatorii de calculator, personalul de pază și alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecție sanitară, în condițiile stabilite prin hotărârea Guvernului privind măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale prevăzută de Legea nr. 84/2020 în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, primarii pot asigura personalul tehnic necesar pentru sprijinirea activității birourilor electorale ale secțiilor de votare. Totodată, pentru activitatea desfășurată în cadrul organismelor electorale și pentru suportul tehnic al acestora, se acordă următoarele indemnizații: 250 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator; 100 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, alții decât cei prevăzuți anterior; 200 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție județeanăși președintele biroului electoral de circumscripție a municipiului București, precum și pentru locțiitorii acestora; 150 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipalăși de sector al municipiului București, precum și pentru locțiitorii acestora; 100 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale de circumscripție, alții decât cei prevăzuți anterior; 100 de lei de activitate pentru personalul tehnic și personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție ; 250 de lei pe zi de activitate pentru membrii BEC; 150 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al BEC,

se mai arată într-un amendament al proiectului.