Vasluiul la zi

Vremea se răcește, revin ploile peste județul Vaslui. Ce spun meteorologii

Meteorologii anunță că vremea se răcește brusc în următoarele ore și au emis un cod galben de ninsori, care va intra în vigoare în timpul nopții. La munte se va depune strat de zăpadă, care în unele zone va fi consistent, potrivit ANM.

De duminică la ora 10.00 până luni seara la ora 20.00 va fi în vigoare o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și vânt în toată țara. În intervalul menționat, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul și estul teritoriului și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice.

La munte vor fi precipitații mixte duminică, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Trecător se vor semnala precipitații mixte, pe arii restrânse și în Transilvania și nordul Dobrogei.

Vântul va avea local și temporar intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar în zona montană de 60…70 km/h. Se va produce brumă în noaptea de duminică spre luni în vestul și nord-vestul teritoriului, iar în noaptea de luni spre marți în special în regiunile intracarpatice și în zona deluroasă din sud, potrivit ANM.

Pentru Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură meteorologii au emis un cod galben de ninsori, în vigoare până luni seară. În aceste zone vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent.

Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1700 m) unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind . Luni, în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul și sudul Olteniei și în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h.

Adrian Preda

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

5 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago