Zbirul Benea blochează toate șuetele de partid, în PSD. ”Avem un vicepreședinte CJ reactiv la reacția cu PRO România”

0
468




În PSD Vaslui, situația este tensionată la maxim, după ce unii lideri județeni au ales să se războiască la cuțite cu alți colegi de partid. Sunt mize importante, în 2024. Prima, este legată candidatura la funcția de președinte al CJ Vaslui, urmată de candidaturi la președinția organizației județene, la alegerile europarlamentare și cele parlamenrare.









Venit la Vaslui, în septembrie a.c., după arestarea lui Buzatu, băcăuanul Drafoș Benea a realizat că sunt multe orgolii în joc, mai ales că unii dintre colegii săi de la Vaslui au ales să-și poarte războaiele în presă, în loc să stea la masa negocieirlor și să discute pe față despre problemele interne.

”Am avut o singură rugăminte și solicitare la membrii organizației, și anume ca pentru o perioadă de timp să se suspende toate socializările, cauzate de sărbători religioase, Sf. Dumitru, Lăsata Secului. Eu înțeleg rostul și menirea lor, atunci când produc și efecte pozitive”, a explicat Benea, emisarul lui Ciolacu la Vaslui, cel care, cu orivire de zbir, încearcă să pună ordine în organizația județeană. Deocamdată, sunt zvonuri, surse de bârfe, care nu fac bine organizației de la Vaslui, a spus Dragoș Benea, aluzie la ultimele întâlniri ale primarilor vasluieni în unele restaurante din județ.

Ieri, s-a adoptat o hotărâre la partid, prin care voturile lui Dan Marian și Dan Cain, de la ALDE și PRO România, vor fi cele care vor ajuta la menținerea majorității actuale din Consiliul Județean.

Tensiuni au fost și legate de modul în care s-a desfășurat ședința CJ de la începutul săptămânii, atunci când Ciprian Trifan, vicepreședintele cu atribuții de președinte la județ, a decis să convoace o ședință în mare grabă, deși știa că nu are majoritatea pentru a primi voturile la proiectele de hotărâri. Cumva, Trifan a încercat să arate partidului cine este șeful la județ și a făcut jocurile PNL, care îl manebvrează atent și abil pe președintele interimar de la CJ Vaslui.

”Vă explic eu. Datorită sincopei, care are legătură cu hotărârea adoptată astăzi, sincopa de la ședința de Consiliu Județean, i-am rugat pe dl. Trifan și pe dl. Dan Marian să ne ofere câteva situații suplimentare. Aceste sincope trebuiesc evitate, în calitatea lor de vicepreședinți, unul cu atribuții, iar celălalt fără atribuții (Dan Marian, n.r.) la Consiliul JUdețean.

S-au făcut fel de fel de speculații, de aceea și hotărârea privind majoritatea de la Consiliul Județean. A fost o majoritate care nu a funcționat, la Consiliul Județean.

În spatele acestor sincope, poate să fie un vicepreședinte reactiv la reacția cu PRO România sau cu alți consilieri județeni. Pot fi unele cauze care nu se văd cu ochiul liber. A fost nevoie de aceste explicații suplimentare”, a tunat Benea, arătând spre Ciprian Trifan, cel care refuză să colaboreze cu Dan Marian, atât la județ, cât și la partid.

Și deputatul Adrian Solomon a acuzat modul în care vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan, a convocat ședința de CJ, deși știa că nu are majoritate și va fi făcut praf de plenul consilierilor PNL-USR. ”Doamna Tiron era la tratament, până pe 24, deci se putea mâna ședința. Graba a stricat treaba și câteva hotărâri au fost respinse”, a spus Solomon.

Concluzia? Ciprian Trifan face un joc de frondă împotriva propriului partid, ajutat de o parte a presei locale, cea care se amuză zilnic de detaliile picante din interiorul PSD Vaslui, după arestarea lui Buzatu. Iar Benea le cere liderilor locali și județeni să-și spele rufele în familie, nu în presă. Ce se va alege după tensiunile interne, vom afla anul viitor.