Categories: Stirile Vasluianul

Zeci de locuitori din Boțești, în frunte cu primarul comunei, au luptat cu flăcările, noaptea trecută! Polițiștii comunei, la datorie!

Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Boțești, comuna Boțești. La intervenție au mai participat SVSU Boțești și încă 25 localnici voluntari conduși de primarul comunei, Adrian Pantea. De asemenea, la intervenție au participat și doi colegi polițiști, anunță ISU Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în două focare distincte, pe o suprafață de aproximativ 14 hectare vegetație uscată și mărăciniș, existând pericol de propagare la 12 locuințe, o stână și o suprafață de pădure. S-a acționat pe trei sectoare de stingere, două pentru protecția locuințelor și a pădurii, iar cel de-al treilea, pentru limitarea și lichidarea incendiului.

După aproximativ trei ore și jumătate, incendiul a fost lichidat. Incendiul care amenința pădurea a fost oprit la aproximativ 20 metri în fața suprafeței împădurite.

Au ars aproximativ 16 hectare vegetație uscată și mărăciniș. Au fost salvate cele 12 locuințe, adăpostul de animale și aproximativ 15 hectare pădure de foioase. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

7 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

11 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

11 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

12 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

12 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

23 de ore ago