Categories: JudiciarLocal

Zeci de șoferi au fost lăsați fără permise de conducere! Razie pe drumurile din județ!

CONTROALE… Timp de două zile, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Vaslui au acționat pe drumurile publice ale județului Vaslui, în vederea prevenirii activității infracționale, creșterii siguranței traficului rutier și prevenirii accidentelor rutiere.

În cadrul activităților au fost verificate peste 215 vehicule și legitimate peste 240 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 56.500 lei. Dintre acestea, 102 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). De asemenea, au fost reținute 29 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele:

  • nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv depășirea cu peste 50 km/h peste limita legală admisă (22),
  • conducerea sub influența alcoolului (4),
  • depășirea neregulamentară (2)
  • și nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier (1);

cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost:

  • valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice (1)
  • și constatarea unor defecțiuni tehnice (1).
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago