Categories: Vasluiul la zi

Zeci de șoferi vitezomani și bețivi au fost prinși de Poliția Rutieră, în week-end! Amenzi record, de 120.000 lei!

Week-end-ul trecut, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Vaslui și de cei de ordine publică, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești, au acționat pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză sau care se află sub influența alcoolului.

De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere.

În cadrul activităților derulate, la care au participat 26 de polițiști, au fost verificate aproximativ peste 260 de vehicule, fiind legitimate peste 265 de persoane și testate alcoolscopic peste 150 de conducători de vehicule.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 192 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și legislațieiconexe, în valoare de peste 120.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 43 de permise de conducere și a fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză (34), depășire neregulamentară (5) și conducere sub influența alcoolului (4). Cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost următoarele: valabilitate expirată I.T.P. (1), și constatarea de defecțiuni tehnice (1).

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago